Despre autor — Nicolas C. Edward

Nu m-am născut cu aceste învățături și nimeni nu mi-a pus această carte în mână. Am ajuns la ele căutând răspunsuri la întrebări pe care, la un moment dat, nu am mai putut să le ignor.

M-am născut în România și am trăit primii 21 de ani din viață într-un regim comunist. În jurul vârstei de 15 ani mi-am pus pentru prima dată o întrebare care avea să schimbe felul în care priveam lumea:

De ce sunt obligat să trăiesc după legile și regulile agresive ale unui sistem pe care eu nu l-am ales?

A fost un mic moment de conștientizare. Dar a fost suficient.

Din acea singură întrebare au început să apară altele.

De ce trebuie să accept un mod de viață pentru care eu nu am semnat niciun contract? De ce, dacă nu sunt de acord cu sistemul, trebuie să fiu constrâns prin diferite forme până când ajung să-l accept? Și de ce atât de mulți oameni ajung să accepte ca fiind normal ceva ce le-a fost impus?

Cu fiecare întrebare, imaginea devenea mai clară. Am început să nu mai privesc doar ceea ce se întâmpla în jurul meu, ci să caut mecanismul din spatele lucrurilor.

Și ceea ce începeam să văd semăna tot mai mult cu un fenomen social sclavagist: un sistem în care omul nu trebuia doar obligat să se supună, ci putea fi făcut, prin frică, constrângere și manipulare mentală, să accepte singur regulile care îl controlau.

Din acel moment am devenit un căutător al adevărului.

Am început să observ, să pun întrebări și să caut cauza din spatele efectelor. Treptat, am început să descopăr mecanismul sistemului și instrumentele prin care omul poate fi controlat, constrâns și programat mental fără să conștientizeze întotdeauna ceea ce i se întâmplă.

Totul a început cu o singură întrebare: „De ce?”

Odată ce am început să înțeleg mecanismul sistemului, am început să înțeleg și cum putea fi ocolit. Iar asta avea să mă ajute enorm.

Am început să fac bani din tot felul de activități considerate ilegale de regimul comunist, dar care într-o societate occidentală, democratică, ar fi fost activități economice perfect normale. Trebuie să înțelegi lumea în care trăiam: în comunism nu exista ideea de afacere privată așa cum o cunoaștem astăzi. Statul controla economia, iar pentru omul obișnuit drumul era deja stabilit: trebuia să lucrezi în sistem. Posibilitatea de a-ți construi liber propria afacere practic nu exista.

Dar în jurul vârstei de 17 ani s-a întâmplat ceva mult mai important.

Experiențele prin care treceam și obiceiul de a pune întrebări aproape despre orice începuseră să producă în mine o altă formă de conștientizare. La început nici măcar nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Știam doar că întrebările mele deveneau din ce în ce mai profunde.

Ce este, de fapt, viața?
De ce m-am născut dacă într-o zi trebuie să mor?
Cine sunt eu, dincolo de numele meu, corpul meu și viața pe care mi s-a spus că trebuie să o trăiesc?

Și multe altele.

Problema era că de data aceasta nu mai găseam răspunsurile în lumea din jurul meu.

Exact în acea perioadă au apărut în oraș un bărbat și soția lui care începuseră să predea yoga la unul dintre licee. Bineînțeles că am fost printre primii care s-au înscris.

Nu înțelegeam prea bine ce era yoga și nici unde avea să mă conducă. Dar ceva mă atrăgea către ea. Așa că făceam cât puteam de bine ceea ce eram învățat și încercam să înțeleg prin propria experiență.

Am continuat până când cei doi au fost nevoiți să plece.

Ca să înțelegi contextul, trebuie să reții un lucru esențial: în acel sistem, practicile și învățăturile care ieșeau din cadrul acceptat de regim puteau fi interzise și reprimate.

Pentru mine însă, ceva începuse deja.

Întrebările despre sistem mă învățaseră să privesc în exterior.
Întrebările despre existență începeau să mă oblige să privesc în interior.

La aproape două luni după experiența cu yoga, m-am întâlnit cu un prieten. Din vorbă în vorbă, am ajuns să-i povestesc despre ceea ce trăisem și despre întrebările care începuseră să mă preocupe tot mai mult.

Atunci mi-a spus ceva ce mi-a atras imediat atenția.

Avea o carte foarte rară, moștenită de la străbunicul său și păstrată cu mare grijă, în secret, de familia lui.

Am insistat să mi-o împrumute. I-am promis că nu voi spune nimănui despre ea și că i-o voi înapoia exact în starea în care o primisem.

Cartea fusese scrisă în 1892, era alcătuită din două volume și purta un titlu care, pentru mine, în acel moment, avea să deschidă o lume complet necunoscută:

„CURS DE MAGIE INTENSIV”

În cele din urmă, prietenul meu a acceptat să mi-o dea.

Am început să o studiez cu o atenție aproape obsesivă. Nu m-am mulțumit doar să o citesc. Am rescris-o de mână, pentru a putea păstra tehnicile și exercițiile pe care urma să le practic după ce aveam să returnez originalul.

Trebuie să înțelegi și contextul în care se întâmpla totul. În România comunistă, literatura ezoterică și mistică era extrem de greu de găsit, iar anumite materiale puteau atrage probleme serioase dacă erau deținute sau circulate în afara cadrului acceptat de regim. Tocmai de aceea asemenea cărți erau păstrate și transmise cu discreție.

Dar pentru mine nu mai era doar o carte rară.

Încă de la prima citire am avut senzația că, pentru prima dată, găsisem răspunsuri care atingeau întrebările pe care le purtam în mine de ani de zile.

Nu mai citeam doar despre lumea din exterior. Începeam să descopăr o lume despre care aproape nimeni nu-mi vorbise: lumea din interiorul meu.

Și din acel moment, viața mea a început să se schimbe aproape în totalitate.

DACĂ SE SCHIMBĂ CONDUCĂTORII…

La aproape trei ani după întâlnirea mea cu acea carte, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit în evenimentele din decembrie 1989, pe care populația avea să le numească Revoluția Română.

Pentru mine însă, întrebarea a apărut imediat:

Dacă se schimbă conducătorii, înseamnă neapărat că se schimbă și sistemul?

Aveam senzația că adevărata schimbare avea să fie mult mai mică decât părea și că, dincolo de noua imagine, multe dintre mecanismele puterii aveau să supraviețuiască sub alte forme.

În 1990 am plecat spre Occident cu un singur gând: voiam să văd și să experimentez personal mult lăudata democrație despre care, până atunci, doar auzisem.

Nu voiam să-mi spună nimeni ce este.
Voiam să o trăiesc și să trag singur concluziile.

Mi-au trebuit aproape șapte ani și foarte multe experiențe pentru a începe să înțeleg mecanismele sistemului democratic și diferențele dintre lumea din care plecasem și lumea în care ajunsesem.

În acei ani am descoperit și cât de mult mă ajutaseră tehnicile și exercițiile din vechiul Curs de Magie în adaptarea la noul stil de viață.

Programul integral de tehnici și exerciții l-am practicat corect și disciplinat doar aproximativ două săptămâni. Dar experiența acelor două săptămâni a schimbat profund felul în care priveam oamenii și lumea din jurul meu.

Începeam să observ lucruri pe care înainte le ignoram. Să privesc situațiile din unghiuri diferite de cele ale majorității și, mai ales, să observ mai atent propriile mele reacții.

Am remarcat și o schimbare în felul în care oamenii reacționau la mine. Apăruse ceea ce atunci aș fi numit pur și simplu șarm: o prezență care îi făcea pe oameni să se apropie mai ușor de mine, să aibă încredere și, în anumite situații, să le fie mult mai greu să mă refuze.

La vremea aceea nu înțelegeam încă pe deplin ce se schimbase în mine și de ce producea asemenea efecte.

Știam doar că acea carte veche, copiată de mână cu câțiva ani înainte, nu mai era pentru mine o simplă colecție de învățături. Începuse să devină experiență.

CÂND MECANISMUL DEVINE VIZIBIL

Cu timpul am observat ceva neașteptat: începusem să înțeleg marketingul fără să fi făcut o pregătire specială în acest domeniu.

Observam oamenii. Observam ce le atrage atenția, ce îi face curioși, ce îi determină să aleagă, să accepte sau să respingă ceva. Puneam întrebări, urmăream reacțiile și trăgeam propriile concluzii.

Din simpla observație am început să construiesc metode. Iar din aceste metode am ajuns să-mi creez propria companie și să dezvolt numeroase proiecte pentru diferite firme.

Am ales încă de la început să fac ceea ce ceilalți nu făceau.

Am folosit persuasiunea, repetiția, asocierea și multe alte metode prin care am descoperit, direct în practică, ceva ce avea să devină extrem de important pentru mine:

atenția omului poate fi atrasă.
Percepția lui poate fi modificată.
Iar decizia lui poate fi influențată.

Nu mai citeam despre aceste mecanisme.
Le vedeam funcționând. Le foloseam. Le observam efectele.

Și atunci am început să înțeleg mult mai profund mecanismul pe care îl observasem încă din adolescență.

Aceleași principii pe care eu le foloseam în marketing pentru a atrage atenția și a influența o decizie puteau fi recunoscute, la o scară incomparabil mai mare, în mass-media, în publicitate și în mecanismele de influență socială asupra populației.

Pentru mine, aici s-a închis un cerc.

Mai întâi am fost omul asupra căruia acționa mecanismul.
Apoi am devenit omul care a învățat să-l folosească.
Și abia atunci am înțeles cu adevărat cum funcționează.

Iar din momentul în care îi înțelegi principiul, se întâmplă ceva extrem de important: începi să-l recunoști atunci când altcineva încearcă să-l folosească asupra ta.

DOUĂ FORME ALE ACELUIAȘI MECANISM

După aproape șapte ani de experiențe trăite în ceea ce numeam „democrație”, am început să trag propriile concluzii despre cele două sisteme sociale pe care ajunsesem să le cunosc direct.

Pentru mine, diferența fundamentală era simplă.

Comunismul îți impunea sistemul prin forță. Regulile erau clare, constrângerea era vizibilă, iar dacă refuzai să te conformezi puteai suporta direct consecințele. Nu exista aproape nicio perdea între tine și puterea care te controla. Știai cine îți impune regulile și știai că trebuie să te supui.

În democrație am început să văd un mecanism mult mai subtil.

Aici nu mai simțeai permanent forța care te împingea din spate. Ți se oferea sentimentul libertății, posibilitatea de a alege, de a cumpăra, de a călători, de a spune ce gândești. Dar, privind dincolo de această libertate vizibilă, eu începeam să observ un sistem de reguli, obligații, dependențe și mecanisme de influență care continuau să stabilească limitele în interiorul cărora trebuia să trăiești.

Atunci am ajuns la una dintre concluziile care aveau să-mi influențeze profund viața:

Comunismul îți arăta lanțul.
Democrația îți oferă iluzia libertății.

Începusem să văd cele două lumi ca forme diferite ale aceluiași mecanism de control: una folosea în primul rând constrângerea vizibilă, cealaltă putea folosi mult mai eficient acceptarea, dependența și manipularea mentală.

Din perspectiva mea, omul continua să se nască într-un sistem ale cărui reguli nu le alesese și ajungea să-și construiască întreaga existență în interiorul lor, de cele mai multe ori fără să se mai întrebe cine le-a creat, de ce există și cât din propria viață îi aparține cu adevărat.

Această concluzie m-a determinat să continui tehnicile și exercițiile pe care le descoperisem în vechiul Curs de Magie și, în același timp, să încerc să-mi construiesc viața cât mai independent de regulile și tiparele pe care nu le consideram ale mele, asumându-mi propriile alegeri și consecințele lor.

„ÎI INVESTESC ÎN AMINTIRI.”

În perioada aceea, oamenii mă întrebau uneori:

„Și ce faci cu banii?”

Răspunsul meu era aproape întotdeauna același:

„Îi investesc în amintiri.”

Iar pentru mine amintirile însemnau experiențe. Locuri văzute. Oameni cunoscuți. Situații trăite. Greșeli. Descoperiri. Momente pe care nicio sumă rămasă într-un cont nu mi le-ar fi putut oferi după ce timpul trecea.

Aproape inevitabil urma întrebarea:

„Și ce vei face la bătrânețe dacă nu ai pensie?”

Le răspundeam simplu:

„Cu toate experiențele pe care le voi fi trăit până atunci, cu siguranță voi găsi o cale prin care să-mi construiesc o bătrânețe plină de liniște și bucurie.”

Nu știam atunci exact cum avea să arate acea cale.

Dar știam deja ceva mult mai important pentru mine:

nu voiam să-mi sacrific întreaga viață de frica ultimilor ei ani.

PUNE ÎNTREBĂRI.

Din propria mea experiență pot să spun că am avut încă din adolescență o primă stare de trezire. Nu înțelegeam atunci ce mi se întâmplă. Știam doar că începusem să văd lucrurile diferit de cei din jurul meu și, mai ales, că nu mai puteam accepta un răspuns doar pentru că cineva îmi spunea că acela este adevărul.

Din acel moment, parcă au început să apară în drumul meu exact lucrurile pe care le căutam: cărți despre misticism, oameni care dețineau informații despre ezoterism, adevăruri istorice documentate și multe alte informații de care aveam nevoie pentru a continua căutarea.

Ani întregi am căutat în exterior.

Până când am înțeles că adevărata călătorie trebuia să continue în interior. Către Sine.

Trebuie să știi ceva: orice om poate avea, la un moment dat în viață, o stare de trezire. Uneori apare spontan. Alteori trebuie provocată.

Dacă încă nu ți s-a întâmplat, începe cu cel mai simplu lucru posibil:

Pune întrebări despre informațiile pe care le primești. Pune întrebări despre lucrurile pe care le consideri normale. Pune întrebări despre ceea ce crezi. Pune întrebări chiar și despre ceea ce vei citi în această carte.

Nu accepta nimic doar pentru că ți se spune. Observă. Verifică. Experimentează. Înțelege.

Iar dacă alegi să urmezi tehnicile și exercițiile acestei cărți, fă-le corect, în ordinea în care au fost construite și înțelege înainte de toate scopul lor.

Pentru că această carte nu a fost scrisă pentru omul de acum o sută de ani.

Am scris-o pentru mintea de astăzi.

O minte bombardată permanent cu informații, dintre care o mare parte nu îi sunt necesare. O minte prinsă între ecrane, notificări, opinii, frici, dorințe și o realitate virtuală care ocupă din ce în ce mai mult spațiu între om și experiența directă a vieții.

De aceea mi-ar fi imposibil să-ți explic prin cuvinte ce înseamnă pentru mine Adevărul Absolut. Nu pot să-ți explic exact ce vei trăi dacă vei ajunge la o stare profundă de trezire. Nu pot să-ți spun cum vei percepe lumea și nici cum va arăta pentru tine realitatea dincolo de filtrele minții.

Și există un motiv foarte simplu:

nimeni nu poate experimenta această cale în locul tău.

Eu pot doar să-ți ofer indicatoarele pe care le-am descoperit de-a lungul propriului meu drum.

Acesta este motivul pentru care am construit acest Curs de Magie cât am putut de complet: pentru ca omul de astăzi să poată porni de la înțelegerea mecanismului, să treacă prin deprogramare și apoi să înceapă explorarea puterilor Sinelui.

Cursul I este poarta.

Dacă parcurgi corect tehnicile și exercițiile, scopul lui este să rupă starea de uitare, să deschidă drumul către adevăr și să înceapă reactivarea puterilor interioare.

Cursul II merge dincolo de poartă.

Acolo, tehnicile și exercițiile merg către stabilizarea, înțelegerea și controlul acestor puteri, iar pentru cei care aleg să continue până la capăt, drumul merge către ceea ce misticii au numit de-a lungul timpului Adevăr Absolut, Iluminare, Trezire, Dumnezeire — spune-i cum vrei.

Numele nu este important.
Experiența este.

Iar dacă ajungi suficient de departe pe acest drum, vine un moment în care nu mai ai nevoie ca altcineva să-ți spună cine ești, ce trebuie să crezi sau încotro trebuie să mergi.

Începi să știi singur.

Dar trebuie să te avertizez asupra unui lucru.

Dacă perspectiva ta asupra realității se schimbă profund, este posibil să nu mai poți privi lumea exact așa cum o priveai înainte. Și atunci apare o alegere pe care nimeni nu o poate face în locul tău.

Poți alege să-ți trăiești libertatea fără să te implici în drumul celorlalți. Poți căuta oameni care au pornit pe aceeași cale. Poți intra în diferite grupuri ezoterice sau, dacă alegi să mergi mai profund, în cercuri dedicate misticismului.

Dar drumul va rămâne întotdeauna al tău.

Ți-am povestit aici doar fragmentele esențiale din viața mea. Nu pentru a te convinge că drumul meu trebuie să devină drumul tău și nici pentru a te face să crezi ceea ce cred eu.

Ți le-am povestit pentru ca, înainte să deschizi această carte, să știi cine este omul care a scris-o și cum a ajuns la învățăturile pe care urmează să le descoperi.

Eu mi-am început drumul cu o întrebare, la aproximativ 15 ani:

„DE CE?”

După atâția ani, tot aici te trimit și pe tine.

Întreabă.
Observă.
Verifică.
Experimentează.

Eu îți pot arăta indicatoarele.
Dar adevărul nu ți-l poate dărui nimeni.
Trebuie să ajungi singur la el.

CINE SUNT EU?

Am petrecut o mare parte din viață căutând răspunsul la această întrebare. La început am crezut că eu sunt cel interesat să afle răspunsul.

Dar când am început să descopăr cine sunt cu adevărat, am înțeles paradoxul: cel care căuta răspunsul era mintea. Iar dincolo de minte, Sinele nu avea nevoie de un răspuns.

Pentru că Sinele nu trebuie să afle cine este.
Trebuie doar să înceteze să creadă că este ceea ce nu este.

DE CE AM DECIS SĂ TRANSMIT ACESTE ÎNVĂȚĂTURI?

De-a lungul anilor am experimentat viața în toate formele ei. Am făcut afaceri, am călătorit, m-am distrat, am cunoscut oameni și am trăit experiențe dintre cele mai diferite.

Și foarte mult timp nu am văzut niciun motiv pentru care să fac publice aceste învățături.

Poate aveam și ideea greșită — sau poate nu era chiar atât de greșită — că asemenea învățături nu vor fi lăsate să ajungă ușor la publicul larg. Puteau fi eliminate, discreditate sau pur și simplu ridiculizate până când nimeni nu le-ar mai fi luat în serios.

Așa că au rămas cu mine.

Dar, după atâția ani, am început să observ ceva care m-a făcut să-mi schimb decizia.

Lumea se schimbă.

Tehnologia evoluează cu o viteză incredibilă, dar omul nu pare să evolueze cu aceeași viteză. Din contră, în multe privințe am început să văd ceea ce eu consider o involuție civilizațională.

Și mai grav, am observat altceva: oamenii încep să nu mai reacționeze. Indiferent ce fac cei care ajung la putere, indiferent cât control acceptă populația, cât i se ia din ceea ce produce sau câte lucruri îi sunt impuse, reacția devine din ce în ce mai slabă.

Iar pentru mine, acesta este unul dintre cele mai periculoase momente pentru o societate.

Pentru că sclavia nu atinge forma ei maximă atunci când omul este obligat să se supună. O atinge atunci când omul începe să accepte supunerea ca pe ceva normal.

Atunci nu mai trebuie să-i pui lanțurile.
A învățat singur să trăiască în ele.

Dar cunoscând foarte mulți oameni de-a lungul vieții, am observat și altceva. Există oameni care văd.

Văd că ceva nu este în regulă. Simt mecanismul. Pun întrebări. Nu mai acceptă cu aceeași ușurință explicațiile care le sunt oferite.

Dar apare o problemă: văd turma, dar nu știu cum să iasă din ea. Și tocmai pentru acești oameni am decis să transmit învățăturile. Nu pentru a porni o revoluție. Nu pentru a schimba un conducător cu altul. Nu pentru a înlocui un sistem politic cu alt sistem politic.

După tot ceea ce am trăit și am înțeles, adevărata eliberare nu poate veni dintr-o revoluție, din schimbarea unui conducător, a unui partid, a unei ideologii sau chiar a unei forme de guvernare. Toate acestea pot răsturna vechea ordine și pot schimba imaginea sistemului, dar nu distrug mecanismul și rădăcinile care îl țin în viață.

Un sistem construit și perfecționat timp de mii de ani are rădăcini mult prea adânci pentru a dispărea pentru că se schimbă un conducător, un partid sau o formă de guvernare. Poți schimba oamenii aflați la putere fără să schimbi mecanismul puterii. Poți face o revoluție și, după ani, să descoperi că ai schimbat doar decorul.

Iar mulțimea nu se va trezi în același timp. Nu va vedea în același timp. Nu va înțelege în același timp ce trebuie schimbat pentru a deveni cu adevărat liberă.

Nu toți bobocii de trandafir înfloresc în același timp într-o grădină.

din înțelepciunea Zen

De aceea, pentru mine, adevărata revoluție nu mai începe în stradă.

În drumul spiritual pe care îl prezint în această carte, eliberarea completă înseamnă să ajungi până la ceea ce misticii au numit Trezire, Iluminare, Dumnezeire sau Adevăr Absolut.

Pentru că atunci când omul încetează să mai fie sclavul propriei minți, devine mult mai greu să fie făcut sclavul altcuiva.

Acesta este adevăratul motiv pentru care am decis să public aceste învățături.

Nu pentru cei care sunt mulțumiți să trăiască fără să pună întrebări.

Nu pentru cei cărora trebuie să le demonstrez că lumea poate fi privită și altfel.

Ci pentru cei care au început deja să vadă și caută o cale mai departe.

Pentru oamenii care simt că există ceva dincolo de realitatea pe care au fost învățați să o accepte.

Pentru cei care vor să rupă lanțurile sclaviei mentale și, prin propria transformare, să înceapă să se elibereze și de lanțurile sociale care le controlează viața.

Motivul este, în final, foarte simplu: compasiunea față de semenii mei care au început să vadă lumea în care trăiesc și caută drumul către propria lor libertate.

Eu nu pot merge pe acest drum în locul lor.
Dar pot să transmit mai departe ceea ce eu am avut șansa să descopăr: calea către adevărata Cunoaștere.